[Prima data pe acest blog … citeste aici]

Lansez blogul acesta cu mare entuziasm si totusi cu mare angoasa. [Nu stiu daca asta e doar un alt exemplu de paradox pe care mi-l pune in fata viata sau sunt atat de constient de existenta paradoxului incat il depistez peste tot.]

Sunt entuziasmat ca in sfarsit pot sa ma expun intr-o forma scrisa si sper sa pot in felul asta sa interactionez cu altii. Imi place acel tip de conversatie in care cei cu care conversez sunt interesati de mine ca persoana, in felul in care gandesc si vor sa vada felul in care reflectiile mele au rezonanta cu conversatia mai mare la care participam cu totii.

Sunt entuziasmat in parte pentru ca, sub forma asta, sper sa-mi gasesc locul in conversatia mai mare (la subiectul, domeniul respectiv etc.). Citesc una alta si ma gandesc: de ce nu spune cutare lucru sau daca il spune de ce o face asa mai cu ocolitul. Vad atata agitatie care se naste dintr-o simpla intelegere gresita din partea noastra si ceva in mine parca vrea sa strige si sa faca pe toti sa se opreasca si sa le spun: inainte sa continuati, v-ati gandit la urmatorul lucru? Nu am nici ignoranta nici aroganta sa presupun ca sunt singurul care se gandeste la asta sau ca sunt singurul care as spune sau as scrie despre asa ceva. Si totusi, in cercul meu de prieteni simt nevoia sa spun la ce ma gandesc si sper sa gasesc sau sa fiu gasit de altii care gandesc la fel. Asta ar fi un rezultat fascinant pe care nu l-as experimenta daca mi-as tine gura (nu as scrie blogul asta) si as reflecta introspectiv la toate astea.

Sunt entuziasmat deasemenea (trebuie sa recunosc) ca prin blogul acesta mi-as perfecta abilitatile de comunicare, abilitatea de a ma exprima elocvent jucandu-ma cu diversitatea si complexitatea pe care limba poate sa o ofere. Una e sa cunosti un sport teoretic si cu totul alta e sa joci, nu? Asta se intampla cand iei conceptele abstracte ale limbi si le testezi si te joci cu ele. Ajungi sa experimentezi ceva minunat (rezervat, banuiesc, doar scriitorilor si intr-o anumita masura oratorilor).

Ma incearca si o angoasa, pentru ca stiu ca cu viata mea asa cum e acum (trebuie sa spun minunata, deci nu am nici o disatisfactie in sensul asta), cu toate responsabilitatile pe care le am, nu mi-as putea gasi perspectiva, nu as putea ajunge in strafundul sufletului ca sa-mi exprim gandurile.

Ma nelinistesc si de faptul ca in tot efortul meu de a fi clar in ceea ce spun voi fi inteles gresit, etichetat si judecat necinstit. Desi inteleg ca asta e soarta scriitorului, ma incerca o angoasa in special stiind ca in mod indirect imi va fi afectat familia. Ok, ok … in strafundul sufletului, ca tot omul urasc respingerea! E vorba, sigur, de o respingere nefondata, dar ar fi o respingere. Cu toate astea entuziasmul este atat de intens incat sunt gata sa-mi incerc norocul si de aici vine angoasa cufundata in entuziasm.

Vreau sa multumesc tuturor celor care m-au incurajat sa scriu acest blog. Sunt sigur ca nu as fi facut-o fara voi. Multumesc !!!

Intentionez sa scriu zilnic si om vedea cat o pot tine tot asa. Asta suna a AVENTURA!!!

Sa vedem …