Mi s-a parut potrivit sa scriu astazi (articolul original a fost scris in engleza pe 19 Ianuarie 2009) in spiritul a ceea ce l-a animat pe Dr. Martin Luther King Jr.
In Lunea a treia in fiecare Ianuarie intreaga natiune americana sarbatoreste Ziua lui Martin Luther King, Jr.. Aceasta este una din multele cai in care viata acestui tanar a devenit un megafon pentru idealurile lui Dumnezeu de dreptate si reconciliere. Asadar, astazi te chem sa reflectezi la visul lui Dumnezeu de reconciliere, nu cel dintre Dumnezeu si om, ci visul reconcilierii intre oamani.
Avem tendinta sa vedem reconcilierea ca ceva “intre Dumnezeu si noi”, uitand dimensiunea orizontala. Permiteti-mi sa afirm cat de clar si tare posibil ca cele doua fatete ale reconcilierii – relatia noastra cu Dumnezeu si cea cu semenii nostrii – sunt strans legate intr-un tot unitar. Sfintele Scripturi sunt foarte clare in sensul acesta. Isus afirma ca reconcilierea noastra cu Dumnezeu este dependenta de reconcilierea noastra cu semenii nostrii (Mat 5:22-24). Ioan explica logica acestui adevar: daca nu poti iubi (sa fi reconciliat cu) fratele tau, pe care i-l vezi, cum poti iubi (sa fi reconciliat cu) Dumnezeu, pe care nu-L poti vedea (1 John 4:20-21). Mesajul reconcilierii este nucleul Evangheliei.
In esenta ei, reconcilierea inseamna sa ai pace cu, sa nu ai nimic impotriva, sa fi intr-o relatie de prietenie. Noi crestinii ar trebui sa fim campionii reconcilierii. Nu trebuie sa lasam ca diferentele dintre noi sa ne separe. Nu trebuie sa lasam ca
culoarea pielii,
clasa sociala,
starea financiara,
partidul politic,
statutul de emigrant,
convingerile,
orientarea sexuala,
tabara teologica,
religia,
nationalitatea
si _______ (completati in spatiul liber),
sa rupa legatura fundamentala care ne uneste, pentru ca in ultima instanta suntem cu totii fiinte umane pretioase create egal dupa chipul lui Dumnezeu.
Da, Tony Jones are dreptate cand sustine: ”Friendship should trump doctrinal differences” (Prietenia are trebui sa treaca peste diferentele doctrinare). El spune ca asta e un pacat. In ultima lui carte el scrie: “Emergents believe that an envelope of friendship and reconciliation must surround all debates about doctrine and dogma” (Emergentii cred ca cercul prieteniei si al reconcilierii trebuie sa inconjoare toate dezbaterile ce tin de doctrina si dogma) (pagina 78). Emergentii trebuie cunoscuti nu ca cei care altereaza mesajul Evangheliei, ci ca cei ce au un respect deosebit pentru el. Daca nu se vede in vietile noastre reconcilierea fara limite si conditii, nu facem decat sa aratam cat de putin intelegem sensul Evangheliei.
Haideti, din nou cu ocazia acetei zile, sa fim inspirati sa ne oprim si sa cautam concilierea. Haideti sa ne alaturam Dr. Martin Luther King Jr. in implinirea visului lui Dumnezeu?
Cine mi se altura (comentarii)?
Aşa ca idee sună bine. Însă nu ştiu câţi dintre noi am putea să căutăm concilierea dacă am trece prin ce a trecut M.L.K.Jr. Chiar şi cei mai apropiaţi prieteni îl credeau uneori nebun pentru că nu ripostează la atacurile şi insultele rasiştilor. Noi suntem gata să ne luăm la bătaie şi pentru că nu interpretăm la fel un verset.
Ferice de cei blânzi şi împăciuitori!
Florin bun venit la sezatoare. Imi pare bine sa te aud.
Realizez din ceea ce spui tu ca am ridicat standardul prea sus. E ok daca nu-l atingem, macar incercam spre ceva mai nobil, ceva care sa ne impinga spre mai bine.
Si eu sunt un strong believer in dragostea fata de aproapele ca fiind unica cale de a iubi pe Dumnezeu. Aproapele incepe de la “cel mai aproape” adica propria persoana. Continua cu familia si apoi toti cei care te inconjoara, fiecare in masura in care intra in contact cu tine.
Orice alta dragoste este doar dragoste in asteptare. De obiect.
Cand il vom vedea pe Dumnezeu vom putea afla si ce inseamna dragostea de El
Exact Sam, exact!
Ma intreb uneori daca nu consumam cam tot combustibilul dragostei pe cei apropiati (familia) si nu prea “avem timp”, nu prea avem ce da si altora, celor despre care spui tu ca intram in contact.
Impresia mea (nu voi putea sa dau sentinte vreodata pentru ca nu stiu inca cu ce se mananca stiinta) e ca dragostea de pe planurile de care vorbeam (eu, familie,apropiati,cunostinte) reverbereaza permanent din unul in altul.
Nu voi putea iubi pe altul mai mult decat pe mine pentru ca nu pot da mai mult decat am. Frica de a nu da destul e de fapt frustrarea de a nu avea destul de unde da si altora. asa ca atunci cand simti ca nu dai destul inseamna ca te-ai pierdut pe tine pe undeva pe traseu.
Isus “obosea” sau “slabea” si El in procesul darniciei (vezi episodul femeii cu scurgerea de sange) si simtea nevoia sa se retraga din multime pentru a se reincarca.
Greseala uriasa a “liderilor” de totdeauna a fost si este in a incerca sa-si incarce bateriile tot din energia “supusilor” alimentandu-se astfel artificial si alimentand doar ego-ul
Tocmai aici apare nevoia practicarii Sabatului, a unei zile din saptamana in care te odihnesti, iti reincarci bateriile, in care nu “produci” nimic. Isus spunea: iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti. Deci trebuie sa ai ceva in tine care iubesti si pe care vrei sa oferi lumii. Ai perfecta dreptate cu gresala “liderilor”.
Păi s-ar putea ca orizontala ta să nu aibe o prea mare rază de acţiune în viziunea unora. Frate, aproape, prieten suportă diverse definiţii, mai mult sau mai puţin membrale. Dacă în definiţie intră şi noţiuni precum dreptatea (de la a avea sau nu dreptate), credinţa adevărată, păcatul, atitudinea, adeziunea formală etc., sunt mari şanse ca raza cercului de apropiaţi (nu ştiu pluralul de la “aproape”) să fie destul de mică. Emergenţii bag samă că folosesc una dintre cele mai mari raze, nu-i aşa? Normal că agreează reconcilierea. Pentru ceilalţi, reconcilierea cu minciuna, păcatul, falsa evanghelie etc. sunt de neconceput, pentru că adevărata Evanghelie nu cere în primul rând împăcarea cu lumea în general, ci cu ceilalţi creştini. Cine sunt aceştia? A se aplica documentele oficiale şi statutele. Sentimentele către ceilalţi oameni, cei prea puţin creştini, sunt neglijabile dacă iubeşti adevărul şi urăşti suficient de mult păcatul. Abordarea inversă nu are sens: cum ai putea să urăşti la fel de mult păcatul dacă-i tolerezi măcar pe păcătoşi şi rătăciţi?
“…adevărata Evanghelie nu cere în primul rând împăcarea cu lumea în general, ci cu ceilalţi creştini.”
Chiar si in perioada mea cea mai bigota am avut probleme cu indemnul de a face bine…”dar mai ales fratilor in credinta”. L-am ignorat ca si altele de genul ca pe o scapare a scriitorului. Atunci. Acum…nu mai sunt curios.
Cred ca e o confuzie de fapt intre dragoste si binefacere. Sau se inlocuieste dragostea cu binefacerea pentru ca poti darui fara dragoste dar nu poti iubi fara daruire