Este vechea intrebare care a starnit mintile multor, multor oameni. Desi s-a scris mult ca raspuns, ma voi aventura sa spun ca ea continua sa staruie in mintile noastre pledand sa fie descoperita. Cu cat cunoastem mai mult “adevarul” cu atat suntem mai nesatisfacuti cu ceea ce cunostem si dam din coate sa-l exploram si mai mult.
-
Adevarul se aseamana foarte mult cu Coca-Cola: iti stampara setea temporar, lasandu-te cu o si mai mare sete.
De-a lungul veacurilor oamenii au avut tendinta sa graviteze fie in a scoate in evidenta natura absoluta, fie cea relativa a adevarului. Am ajuns sa-mi dau seama ca adevarul este atat absolut, cat si relativ. Aceste doua dimensiuni sunt strans legate. Ele sunt reflectate in relatia dintre teorie si practica. Teoria nu are nici o valoare decat numai atunci cand este aplicata. Dimensiunea absoluta a adevarului nu are nici o valoare decat in raport cu un anumit context sau aplicatie a ei. Asadar, atunci cand analizam adevarul in aplicatia lui, trebuie sa-i acceptam relativitatea, intrucat arata diferit de la o persoana la alta, de la o situatie la alta, de la un context la altul. Cu toate acestea aplicatia semnaleaza in mod inevitabil existenta unui absolut a priori care este aplicat.
Dintr-o alta perspectiva am putea spune ca adevarul este RELATIONAL in natura lui. Adevarul nu exista decat numai atunci cand exista cel putin doua realitati care sunt intr-un oarecare raport una cu cealalta. Putem sa ne uitam la oricare afirmatie de adevar si putem vedea ca intotdeauna ea reprezinta o relatie. Putem deci sa spunem ca adevarul este ceea ce leaga totul. Cand spunem, de exemplu, “Dumnezeu este dragoste”, dragostea are semnificatie doar in masura in care exista o alta realitate care poate primi aceasta dragoste. Toate calitatile si atributele lui Dumnezeu arata spre o relatie, ca urmare spunem ca Dumnezeu este un Dumnezeu relational. Acest computer pe care il folosesc sa scriu acest articol are semnificatie/adevar doar datorita relatiei cu mine. Daca nu este folosit de nimeni, nu are nici o valoare. Pe scurt, tot ceea ce exista este intr-o relatie cu o alta realitate, altfel nu poate exista. Felul in care exprimam noi aceasta este sa spunem ca totul este interconectat, se afla intr-o legatura stransa.
Cei ce afirma ca adevarul este absolut au si nu au draptate, la fel ca si cei care spun ca adevarul este relativ. Doar atunci cand acceptam aceasta dimensiune dualista a adevarului putem incepe sa-i gustam bogatia.
Ce este adevarul? Este o intrebare careia trebuie sa-i raspundem in mod individual, nu prin reproducerea si adoptarea unor afirmatii de adevar “universale”, ci prin a ne stradui sa gasim adevarul nostru propriu, ceea ce este adevarat pentru noi, in situatia noastra unica.
“Teoria nu are nici o valoare decat numai atunci cand este aplicata.”
Aceasta e o afirmatie destul de hazardata. Afirma o teorie utilitarista a … teoriei. Ori exista foarte multa matematica, de exemplu, care e facuta de dragul ei, sau “de amorul artei”. Foarte multi matematicieni ar fi nefericiti daca ar fi constransi sa lucreze doar pentru matematici aplicate.
Afirmatia pe care am facut-o (si la care faci referire) este limitata si determinata in sensul ei de contextul in care am facut-o. Mesajul articolului meu tocmai ca eleveaza atat natura practica cat si cea teoretica/abstracta a adevarului.
Problema cu care se confrunta matematicienii despre care vorbesti nu sta in faptul ca sunt fortati sa aplice o anumita teorie (pentru ca asta e visul matematicianului – sau al oricarui teoretician – sa-si vada teoria in carne si oase), ci in faptul ca le este limitata sfera de aplicabilitate. De aici si frustrarea lor.
Ma departez de subiect si ajung la matematicieni. Eu doream sa subliniez ca exista foarte multa satisfactie si fara sa existe vreo aplicabilitate imediata (sau chiar ipotetica, pentru viitorul previzibil) a unei teorii, pentru descoperitorul ei.
Cuvantul cheie in ceea ce spui tu este “imediata”. Sigur ca nu trebuie sa fie o aplicabilitate imediata. Cu alte cuvinte teoreticianul poate gasi satisfactie si doar in taramul teoretic, fiind constient ca s-ar putea sa nu aiba ocazia sa-si vada “odrasla” in carne si oase. Ceea ce spun eu este ca visul (a cum ar arata in realitatea practica, realitatea simturilor) este prezent, char si daca nu poate fi materializat in contextul respectiv. Suntem pe aceeasi unda, cred. Apreciez clarificarea!
Se pare că primul “postmodern” declarat a fost Protagoras, cu al său “Omul este măsura tuturor lucrurilor”. Orice adevăr propoziţional devine aşa prin asumarea de către o conştiinţă — de aceea adevărul este ceea ce ne hrăneşte acum, curgându-ne prin vene, dar în acelaşi timp este şi tot ce a mai rămas de cunoscut. Adevărul nu este încă adevăr dacă nu ne transformă, dar şi dacă nu ne pietrifică, iar adevărul care aşteaptă să-l înghiţim şi să-l mistuim ne va pune din nou în mişcare, până când va deveni atât de închistat în toate celulele noastre încât nu-l vom mai simţi, aşa cum nu-ţi simţi corpul şi sângele. Noi ne transformăm în adevărul pe care-l înghiţim, iar adevărul încetează să mai fie mort şi trăieşte în noi, ne metamorfozează, devine noi.
Fiecare din noi face ceva viu şi cu totul nou din adevărul care trece prin noi, rămânând propoziţional dar trăind numai în fiecare din cei care se hrănesc cu el.
Adevărul nu poate fi altfel decât postmodern, pentru că fără foecare din noi adevărul este mort. Iar noi suntem morţi fără adevăr, şi trăim pentru că am consumat adevăr şi mai vrem încă.
Frumos spus agnusstick. Ma tem ca de multe ori taiem in adevar ca sa luam ce ni se par noua a fi “adevarat” si apoi ignoram restul de “adevar”. Interesant e faptul ca desi putem cunoaste adevarul, el va ramane pentru noi un mister.
Dar adevărul ultim pentru creştini este o fiinţă, o persoană — Domnul Isus, din care trebuie să ne hrănim, ca din carnea jertfei, ca să primim o viaţă nepieritoare, care rămâne să se hrănească pe veci cu un singur Adevăr.
Cum oare ne putem hrăni cu carnea jertfei mântuitoare, cu trupul şi sângele Domnului? Există răspunsuri care rezolvă această problemă esenţială prin Taine, Euharistie, transsubstanţiere şi ritual. Ce părere ai despre această soluţie, Florin?
Mi s-a sugerat sa citesc de pe blogul tau, pentru a cunoaste un emergent … curiozitatea mi-este satisfacuta acum si imi pare bine ca … existi.
Sunt de acord cu asertiunea ca adevarul este relational; am scris si eu pe tema asta pe blogul meu. De asemenea, si eu cred ca atat timp cat un “adevar” este inchis intre niste pagini si nu este exprimat in realitate, el este ciung si complet nefolositor.
Paradoxul cu adevarul atat absolut cat si relativ mi se pare totusi fortat. Nu vad de ce transpunerea teoriei in practica ar avea vreo legatura cu relativizarea. Relativizarea este procesul prin care un absolut este subminat ca si autoritate si valoare; practica dimpotriva intareste valoarea unei teorii. Paradigma aceasta nu functioneaza.
Voi reveni … si sper sa fie loc pentru un dialog constructiv in continuare …
Bine mai gasit Dyo.
Ma refeream aici la faptul ca in aplicatie adevarul este afectat de contextul in care ia forma, este relativizat de context. Tocmai de aia arata diferit de la un context la altul pana acolo ca uneori intra in contradictie. Deci foloseam cuvantul “relativizare” cu sensul de modificare, fara ca aceasta transformare sa-i submineze neaparat valoarea sau autoritatea.
Felicitari pentru articol si la multi ani !!